Guvernul discuta impunerea taxei auto la prima vanzare a masinilor intrate in tara inainte de 1 iulie 2008, cu un cuantum redus cu 30%, si restituirea unei diferente din banii deja dati de proprietari, dar esalonat pe mai multi ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro. O alta varianta luata in calcul este transformarea taxei de poluare intr-o taxa platibila anual si impusa tuturor proprietarilor de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate, arata un document guvernamental citat de MEDIAFAX.
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.
Pentru a clarifica si astfel de situatii, Guvernul a elaborat mai multe variante de modificare a taxei auto.
Una dintre acestea prevede modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, in sensul stabilirii obligatiei de plata a taxei de poluare si pentru autovehiculele aflate in parcul national inainte de intrarea in vigoare a taxei, la prima transcriere a dreptului de proprietate, respectiv la prima vanzare, cu o reducere a cuantumului taxei cu circa 30%, arata documentul guvernamental.
Taxa de poluare auto a intrat in vigoare la 1 iulie 2008, inlocuind taxa de prima inmatriculare introdusa la 1 ianuarie 2007.
„Aceasta propunere reglementeaza practic situatia existenta pana la 1 iulie 2008, in acord cu interpretarea CJUE”, spun surse guvernamentale, citate de Mediafax.
O alta varianta luata in calcul de Guvern este modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, in sensul stabilirii obligatiei de plata a taxei de poluare si pentru autovehiculele aflate in parcul national inainte de intrarea in vigoare a taxei – fara sa se mai faca referire la prima vanzare – cu diminuarea cuantumului actual al taxei pe poluare, dar cu restituirea unei diferente intre suma achitata incepand cu 1 iulie 2008 si pana la aprobarea viitoarei modificari si cuantumul care va rezulta din aplicarea noilor prevederi.
„Aceasta solutie coincide si cu asteptarile magistratilor pentru solutionarea problematicii. In orice caz, este de analizat si emiterea unei ordonante de urgenta prin care sa se esaloneze restituirile in temeiul hotararilor judecatoresti irevocabile, pe parcursul urmatorilor ani”, se arata in document.
Guvernul justifica esalonarea la plata a banilor care trebuie restituiti prin faptul ca repercusiunile asupra bugetului Fondului pentru mediu sunt „covarsitoare”, aratand ca suma totala prin plata integrala a taxei ar putea ajunge la 750 milioane euro.
„Avand in vedere cuantumul incasarilor de la data intrarii in vigoare a OU 50/2008, estimam ca o eventuala restituire integrala a taxei sa se ridice la circa 600 milioane euro. Mai mult, pe langa suma efectiv platita cu titlu de taxa de poluare ce se restituie catre contribuabil se restituie si alte cheltuieli admise de instanta, dobanda legala si cheltuieli de judecata. Acestea reprezinta aproximativ o patrime din cuantumul taxei si sunt bani care nu au fost incasati niciodata”, este justificarea Guvernului.
Ultima varianta analizata de Guvern este transformarea taxei de poluare impusa la data primei inmatriculari in taxa de poluare platibila anual de catre toti proprietarii de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate.
„In aceasta ipoteza, trebuie avuta in vedere exceptarea/diminuarea taxei pentru cei care au achitat-o incepand cu 1 iulie 2008. Ipoteza va genera si dificultati administrative, intre timp unii dintre contribuabili recuperand taxa pe cale judecatoreasca si neexistand o baza de date la nivelul organelor fiscale care sa cuprinda autovehiculele pentru care a fost calculata si achitata, respectiv restituita taxa”, arata Guvernul.
In document se mai arata ca, prin hotararea din luna aprilie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a schimbat total jurisprudenta comunitara si nationala de pana atunci, retinand o discriminare indirecta a ordonantei privind taxa de poluare auto prin faptul ca un stat membru descurajeaza punerea in circulatie a unor vehicule de ocazie cumparate in alte tari membre, dar fara a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie cu aceeasi vechime si uzura de pe piata nationala.
„Daca pana la momentul acestei hotarari a Curtii instantele nationale investite cu solutionarea cauzelor privind restituirea sau neplata taxei auto au dat hotarari contradictorii, dupa aceasta data toate instantele au pronuntat hotarari, inclusiv irevocabile, prin care admit cererile de restituiri”, este atentionat Guvernul in document.
In prezent, pe rolul instantelor de judecata se afla peste 40.000 dosare privind taxa auto.