Acasa Honda Honda si Toyota doneaza 7 milioane dolari pentru a recladi Japonia dupa cutremure

Honda si Toyota doneaza 7 milioane dolari pentru a recladi Japonia dupa cutremure

de Adrian Mitrea

Masini luate de tsunami (sursa - automotorblog.com)

Producatorii auto niponi Honda si Toyota au anuntat ca doneaza fiecare cate 300 milioane yeni (circa 3,5 milioane dolari) pentru a recladi Japonia dupa cutremurele produs vineri, 11 martie, si luni, 14 martie.

Pe langa ajutorul banesc acordat autoritatilor locale, Honda pune la dispozitia sinistratilor 1.000 de generatoare de energie electrica ce functioneza cu benzina, precum si 5.000 de canistre cu combustibil, a anuntat producatorul auto.

Activitatea celor trei mari producatori auto japonezi, Toyota, Nissan si Honda este serios afectata de cutremurele de 8,9 grade pe scara Richter produs pe 11 martie, si de cel de 6,2 grade pe scara Richter care a avut loc azi.

Toate cele 12 fabrici Toyota din Japonia vor ramane inchise pana cel putin pe 16 martie pentru a evita posibile victime, scrie Reuters. Oprirea fabricatiei permite repararea stricaciunilor produse de cutremur, precum si limitarea consumului de energie electrica, atat de pretioasa acum cand centralele nucleare Fukushima si Onagawa sunt avariate.

Honda a anuntat ca cinci uzine din Japonia si doua centre de cercetare si dezvoltare sunt inchise incepand de astazi. Compania nu a anuntat pana cand va avea activitatea oprita in siturile de mai sus.

Desi Nissan nu a anuntat nimic oficial pana la ora publicarii acestei stiri, este de asteptat ca si acest producator auto sa suspende temporar productia, avand unele fabrici deja usor avariate de cutremur si tsunami.

Lasa un comentariu