Acasa Foto VIDEO, FOTO: Porsche Panamera S Hybrid are 380 Cai Putere si consuma 6,8 litri de benzina pentru 100 km

VIDEO, FOTO: Porsche Panamera S Hybrid are 380 Cai Putere si consuma 6,8 litri de benzina pentru 100 km

de Adrian Mitrea

Porsche Panamera S Hybrid (sursa - Porsche)

Porsche Panamera S Hybrid, versiunea hibrida a limuzinei germane si cel mai eficient Porsche construit vreodata, are sub capota un motor pe benzina V6 de 333 Cai Putere (CP), ajutat de unul electric de 47 CP, si poate atinge un consum mediu de 6,8 litri de benzina pentru 100 de kilometri, a anuntat constructorul auto german.

Noutatile nu se opresc insa aici. Masina emite 159 de grame de dioxid de carbon pe kilometru si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 6 secunde. Viteza maxima este de 270 km/h.

click aici pentru galeria foto

Porsche Panamera S Hybrid (sursa - Porsche)Panamera poate rula doar electric pe distante de pana la 2 kilometri si pana la viteze de 85 km/h. Motorul pe benzina este oprit automat pana la viteze de 165 km/h in caz ca nu este nevoie de el (la eliberarea pedalei de acceleratie).

Practic, ansamblul de motoare (termic+electric) care propulseaza Panamera este acelasi de pe Cayenne S Hybrid si de pe Touareg Hybrid, acesta din urma fiind primul care a beneficiat de tehnologie.

Propulsorul electric este alimentat de la o baterie NiMh (Nichel-Metal hidrura).

Pentru toate acestea, Porsche cere 106.185 euro in Germania, inclusiv TVA (pretul pentru Romania va fi probabil cuprins intre 110.000 si 115.000 euro).

Masina va debuta fizic, in premiera mondiala, la Salonul Auto de la Geneva (1-13 martie).

Lasa un comentariu