Producatorul de masini sport Lotus a primit finantare de doua milioane dolari de la statul american California sa inceapa a doua faza a studiului prin care analizeaza folosirea de materiale usoare pentru constructia de automobile, mai rezistente fata de cele utilizate in prezent.
Divizia de consultanta a constructorului auto britanic, Lotus Engineering, va face o analiza detaliata a structurii unui prototip pentru a demonstra ca masina atinge standardele de siguranta necesare pentru a fi vanduta in Statele Unite, se arata intr-un comunicat de presa emis de Lotus.
In aprilie 2010, Lotus Engineering a incheiat prima etapa a studiului, prin care a demonstrat ca o reducere a masei unui automobil cu 38% genereaza o economie de combustibil de 23%, costurile de fabricatie urcand cu doar 3%.
Studiul a fost facut public de catre Consiliul International pentru un Transport Curat din California.
Lotus a fabricat in trecut modelele Elite, Elan si Esprit, iar din gama curenta fac parte Elise, Exige si Evora. Constructorul auto britanic furnizeaza, totodata, expertiza sa in domeniu si altor producatori auto.
Faza a doua a studiului va fi derulata de Lotus Engineering din Michigan (SUA) si se va incheia in aprilie 2011. Design-ul viitorului prototip va include un mix de materiale precum aluminiu, magneziu, otel ranforsat cu greutate redusa si plastic.
Lotus Engineering isi are sediul in Norfolk, Marea Britanie si puncte de lucru in Michigan (SUA), Kuala Lumpur (Malaezia), China, precum si birouri in Germania si Japonia.