Acasa Curiozitati Un sofer vitezoman a ramas fara masina Mercedes SLS AMG si risca o amenda de 720.000 euro

Un sofer vitezoman a ramas fara masina Mercedes SLS AMG si risca o amenda de 720.000 euro

de Redactia 0-100.ro

Mercedes-Benz SLS AMG (sursa - 0-100.ro)

Politia din Elvetia a anuntat luni, 9 august, ca i-a confiscat masina unui sofer suedez care a fost surprins de aparatele radar in timp ce gonea cu 290 km/h pe o autostrada elvetiana, transmite AFP, informatie preluata de HotNews.ro. Soferul, in varsta de 37 de ani, conducea un Mercedes-Benz SLS AMG in valoare de 180.000 euro.

Thomas Rohrbach, un purtator de cuvant al Biroului pentru sosele federale, a declarat ca nu stie daca viteza cu care a fost prins conducand suedezul este un record, deoarece autoritatile elvetiene nu au o statistica nationala.

„Arata insa ca foarte aproape de un record”, a declarat oficialul.

Politistii din cantonul Fribourg au precizat ca soferul a trebuit sa fie oprit de o forta de politie dintr-un canton vecin, dupa ce a trecut pe langa un radar fix de pe autostrada.

Dupa ce l-a eliberat, politia i-a ridicat permisul si i-a confiscat automobilul Mercedes-Benz SLS AMG in valoare de 180.000 de euro. Barbatul ar putea plati o amenda de pana la un milion de franci elvetieni (720.000 euro), in functie de venitul sau.

Un judecator local a ordonat politiei sa retina masina ca si garantie, urmand ca decizia sa fie luata dupa un verdict al tribunalului si o posibila condamnare.

AFP precizeaza ca depasirea cu 25 km/h a limitei de viteza de 120 km/h instituita pe autostrazile din Elvetia este considerata o infractiune. Amenzile depind de venitul soferului.

Rohrbach a precizat ca soferul suedez a depasit cu mult limita de viteza iar pedeapsa ramane la latitudinea magistratilor, care il pot sanctiona pe sofer cu o amenda de pana la 1.08 milioane de franci.

Depasiri de viteza in Romania

Informatiile venite din Elvetia intervin in contextul in care un sofer bucurestean a fost surprins, vineri, de aparatul radar, pe Autostrada Soarelui, circuland cu viteza de 248 de kilometri la ora. Potrivit Agerpres, care citeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane, politistii l-au identificat pe conducatorul auto, care este un tanar de 23 de ani. El a primit 9 puncte amenda, iar permisul i-a fost suspendat pentru 3 luni.

In urma cu cateva zile, un alt sofer bucurestean, in varsta de 23 de ani, a fost prins conducand cu 230 de kilometri la ora in judetul Buzau, pe DN 2. Tanarul a fost sanctionat contraventional si i s-a retinut permisul auto pentru o perioada de 120 de zile.

In Occident, amenzi in functie de avere

In noiembrie 2009, un milionar elvetian a fost amendat cu 290.000 de dolari pentru ca a condus cu viteza un Ferrari.

Sabine Jurisch, de la organizatia elvetiana Road Cross, a declarat atunci ca amenda data elvetianului „Roland S” a fost binemeritata. Judecatorii din St. Gallen l-au descris pe vitezoman, care avea mai multe amenzi la activ, drept un „bandit al traficului”. El a circulat cu aproape 100 de km/h intr-un sat in care limita era de 50 de km/h. Magistratii i-au impus amenda tinand cont de averea personala, estimata la 20 milioane de dolari.

Jurisch a spus ca inainte soferii in Elvetia scapau cu amenzi usoare sau, foarte rar, cu cateva zile de inchisoare, insa alegatorii elvetieni au aprobat in 2007 o lege care permite judecatorilor sa penalizeze vitezomanii si soferii prinsi bauti la volan in functie de averea lor.

Inainte, amenzile pentru cei bogati erau insignifiante iar daca primeau pedepse cu inchisoarea, acestea erau in general suspendate.

Heinz Sutter, un oficial din Ministerul elvetian al Justitiei, a declarat ca legea aprobata „nu vroia sa faca pedepsele mai usoare sau mai grele, ci mai sensibile”.

Anul trecut, un tribunal a amendat sase barbati din Hong Kong cu amenzi de pana la 95.000 de franci dupa ce au circulat prin Elvetia in masini Ferrari, Lamborghini, Aston Martin si Audi cu viteze de pana la 230 de km/h. Intr-un alt caz, un francez a primit o penalizare de 70.000 de franci dupa ce a fost prins pe autostrada conducand cu 245 de km/h.

AP scria in ianuarie 2010 ca autoritatile din mai multe state europene acorda din ce in ce mai des amenzi pentru depasirea vitezei in functie de averea soferului, astfel incercandu-se pedepsirea celor bogati care ignora de obicei masurile contraventionale.

AP preciza ca Germania, Franta, Austria si tarile nordice dau si ele amenzi in functie de averea contravenientului. In Germania, de exemplu, amenda maxima poate atinge si 16 milioane de dolari, comparativ cu un milion de dolari in Elvetia.

In acelasi timp, Finlanda este singura tara in care se acorda in mod constant amenzi ridicate pentru vitezomani. Recordul pare sa fie detinut de un sofer care in 2004 a primit o amenda de 190.000 de dolari pentru depasirea vitezei.

Lasa un comentariu