Acasa Dacia Confirmari neoficiale din Franta: Dacia va arata la anul un concept de monovolum, la vanzare din 2012

Confirmari neoficiale din Franta: Dacia va arata la anul un concept de monovolum, la vanzare din 2012

de Adrian Mitrea

Sigla Dacia (sursa - 0-100.ro)

Dupa ce oficiali ai Renault si Dacia s-au intrecut in declaratii destul de clare in ceea ce priveste planul de produs al Dacia pentru urmatorii ani, noi confirmari ale lansarii unui monovolum vin din Franta. Caradisiac.com scrie ca Dacia va prezenta in martie 2011, la Salonul Auto de la Geneva, un concept care sa prefigureze al saptelea model al gamei, un monovolum, urmand ca masina de serie sa fie prezentata in toamna aceluiasi an, la Salonul Auto de la Frankfurt, urmand sa intre la vanzare in 2012.

Aparitia celui de-al saptelea model in gama Dacia in 2012 a fost dezvaluita pentru 0-100.ro de vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din acest an (martie). Noutatea pe care o aduceau declaratiile lui Stroe consta in data lansarii, informatiile despre monovolum fiind mai vechi.

Primul care a vorbit despre un monovolum (MPV – multi purpose vehicle) Dacia a fost seful de design al Renault, Patrick le Quement, in mai 2008, intr-un interviu acordat agentiei MEDIAFX. Le Quement s-a pensionat anul trecut.

Posibila prezentare a unui concept pentru monovolum in martie 2011 la Geneva a fost sugerata de presedintele Consiliului de Administratie al Dacia, Jacques Chauvet, intr-un interviu acordat 0-100.ro cu ocazia testului international pentru presa cu Dacia Duster.

El mai spunea atunci ca urmatoarele doua modele din gama Dacia (cel mai probabil un monovolum si un model mai mic decat Sandero – n.r.), ce isi vor face debutul pe piata in urmatorii ani, nu vor mai fi produse in Romania.

Fara sa citeze vreo sursa oficiala sau neoficiala, caradisiac.com mai noteaza ca monovolumul va dispune de sapte locuri, la fel ca si Logan MCV, si ca va avea portierele din spate culisante.

Uzina Dacia de la Mioveni produce in prezent sase modele diferite (Logan, Logan MCV, Sandero, Duster, Logan VAN si Logan Pick-Up) pe aceeasi linie de fabricatie, cadenta de productie fiind la turatie maxima (1.366 unitati pe zi).

Lasa un comentariu