Acasa Audi VIDEO: Audi A7 Sporback va fi prezentat oficial saptamana viitoare. LIVE pe 0-100.ro

VIDEO: Audi A7 Sporback va fi prezentat oficial saptamana viitoare. LIVE pe 0-100.ro

de Adrian Mitrea

Audi Sportback Concept (sursa - Audi)

Constructorul auto german de masini premium Audi va dezvalui saptamana viitoare cel mai nou model al sau, A7 Sportback, in premiera mondiala. Masina va fi lansata in Romania spre sfarsitul anului, dar pana atunci poti vedea LIVE pe 0-100.ro prezentarea modelului, luni, 26 iulie, de la ora 21:30 (ora Romaniei).

Despre Audi A7 Sportback nu sunt publice prea multe detalii. Masina are patru usi, iar linia generala a caroseriei, asa cum apare ea in fotografiile spion de pana acum, sugereaza ca va fi un model promovat ca un coupe cu patru usi, segment deschis de Mercedes-Benz CLS in urma cu ani in urma.

Geamurile portierelor nu au rama, iar accesul la portbagaj se va face printr-un haion, la fel ca la Audi A5 Sportback, reiese din fotografiile spion.

Cuvantul cheie este Sportback, acesta desemnand versiunile de caroserie cu haion ale masinilor Audi care pot fi comandate si cu alte tipuri de caroserii. De exemplu, familia de modele A5 include A5 Coupe, A5 Cabriolet si A5 Sportback. Pe de alta parte, limuzina A8, disponibila doar sedan, se numeste A8 si atat.

Avand in vedere ca Audi va dezvalui pe 26 iulie A7 Sportback, este de asteptat ca producatorul auto din Ingolstadt sa vina si cu alte versiuni de caroserie ale lui A7.

Lasa un comentariu