Acasa Ford Varianta electrica a noului Ford Focus va avea baterii produse de LG

Varianta electrica a noului Ford Focus va avea baterii produse de LG

de Costea Arsene
Ford Focus BEV (sursa - 0-100.ro)
Ford Focus BEV (sursa - 0-100.ro)

Varianta electrica a noului Ford Focus va avea baterii produse de Compact Power (CP), o subsidiara a LG Chem, cel mai important producator de chimicale din Coreea de Sud.

Focus 100% electric va fi lansat in SUA in 2011, iar in Europa in 2012.

„CP este un lider important in realizarea de baterii litiu-ion si suntem incantati sa-i avem drept furnizori strategici pe masura ce ne pregatim sa aducem pe piata noul Ford Focus Electric”, a declarat directorul Ford pentru Produse de Mobilitate si Programe Hibride, Sherif Marakby, potrivit unui comunicat al companiei americane.

Compact Power, ce isi are sediul in Troy, Michigan (SUA), va incepe asamblarea bateriilor destinate noului Focus electric anul viitor. Initial, celulele litiu-ion vor fi importate de la LG Chem, din Coreea de Sud.

Ulterior, productia de celule litiu-ion va fi relocata intr-o noua fabrica (LG Chem-Compact Power din Holland, Michigan).

Noul Focus este primul automobil care face parte din noua strategie de relansare a Ford, initiata de directorul general al companiei, Alan Mullaly. Masina a fost prezentata la Salonul Auto de la Geneva (martie 2010), in premiera mondiala, si va fi disponibila si in Romania din 2011.

Modelul Focus Electric va avea o autonomie de 160 de kilometri cu o singura incarcare, fiind unul din cele cinci modele electrice ce vor fi lansate de Ford pe piata americana in urmatorii doi ani.

Celelalte patru sunt van-ul de mici dimensiuni Transit Connect Electric (2010), doua noi hibride cu baterii litiu-ion si un alt hibrid, ce va fi lansat in 2012.

Ford Focus Electric va fi produs la fabrica din Wayne (Michigan), la aceeasi uzina urmand sa inceapa productia versiunilor pe benzina ale noului Focus, spre sfarsitul anului 2010.

Constructorul american Ford a anuntat initial investitii de 550 milioane de dolari pentru a transforma uzina pe care o detine in Michigan si care produce acum vehicule SUV, intr-o fabrica moderna adaptata productiei noului Focus si a modelului Focus Electric.

In aceeasi locatie, vor fi produse, cu incepere din 2012, doua noi hibride. Toate aceste masini vor fi produse folosind noua platforma C a companiei.

Ford Motor, cu sediul in Dearborn, Michigan, produce si distribuie autovehicule pe sase continente. Compania are aproximativ 176.000 de angajati si 80 de unitati de productie in toata lumea. Constructorul auto are in portofoliu brandurile Ford, Lincoln, Mercury si, pana la finalizarea vanzarii sale, si Volvo.

Ford Motor a achizitionat in septembrie 2007 uzina Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro. La fabrica din Banie, Ford asambleaza momentan doar autovehiculul utilitar Ford Transit Connect.

Compact Power este subsidiara din Statele Unite a LG Chem, care este cel mai important producator de chimicale din Coreea de Sud. Compania a fost fondata in anul 2000 in Troy, Michigan.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre