BMW X6 ActiveHybrid se vrea versiunea eco a deja celebrului Sports Activity Coupe (SAC) X6, dar mai intai de toate aceasta masina e o bestie foarte puternica si super tehnologizata.
Concept
X6 ActiveHybrid este in esenta o declaratie de progres tehnologic, nascut atat din dorinta BMW de a arata ca masinile hibride pot fi deosebit de performante, cat si ca urmare a restrictiilor tot mai severe privind emisiile de dioxid de carbon pe care le impune politicul.
click aici pentru galeria foto
Drept dovada, pe langa masina din imagini, BMW va lansa si variante hibride ale modelelor Seria 5 si Seria 3.
Design
Estetic vorbind, X6 ActiveHybrid se deosebeste de restul gamei X6 prin cateva detalii special concepute pentru el. Este vorba de modelul de jante, cu aspect de turbina, de grila radiatorului mai deschisa la culoare, de vopseaua caroseriei (Bluewater metalizat) si nu in ultimul rand de umflatura de pe capota.
In plus, X6 ActiveHybrid are inscriptii specifice pe usile din fata si portbagaj.
Tehnologie, confort si dotari
Fiindca sistemul de propulsie este punctul forte al acestei masini, hai sa vedem cum functioneaza.
De indata ce pornesti masina, acul turometrului urca putin in pozitia READY. Asta inseamna ca X6 e gata sa plece, folosind doar cele doua motoare electrice din dotare. Apoi trebuie sa apesi usor acceleratia. Grafica cu sageti albastre (inactive in fotografia alaturata, amplasate intre READY si nivelul minim al bateriei) iti spune cat de solicitate sunt propulsoarele electrice.
Acestea te pot duce pana la 60-65 de kilometri pe ora, prag dupa care sunt dezactivate.
Daca apesi mai tare acceleratia din prima, sau doar dupa cativa metri parcursi, intra in functiune instant si motorul pe benzina. Acest lucru este marcat de turometru si de un mic impuls pe care-l simti si tu din masina.
In oras e aproape imposibil sa mergi mai mult de cativa zeci de metri doar electric pentru ca acceleratia e lenta si daca apesi pedala mai tare porneste motorul clasic. Nimeni nu va avea rabdare sa te dai tu ecologist cu X6-le prin oras si vei primi multe claxoane… cel putin.
Deci… la ce mai e bun hibridul?
Surprinzator, este in anumite situatii.
De exemplu, cand trebuie sa stai de doua ori la acelasi semafor poti rula doar electric spre locul care s-a eliberat in fata ta.
Nu in ultimul rand, si aici vine marea surpriza, atunci cand traversezi localitati.
Cu bateria incarcata la circa 75% poti parcurge o distanta de aproape doi kilometri, ruland cu 60 de kilometri pe ora. Practic, atunci cand treci printr-un sat nu poluezi deloc. Secretul e sa rulezi constant. Altfel porneste agregatul pe benzina.
Bateriile masinii se incarca relativ repede, atunci cand motorul pe benzina functioneaza sau cand franezi. Din pacate, energia se consuma la fel de repede. BMW spune ca X6 ActiveHybrid poate rula cam 2,5-3 kilometri cu bateria incarcata la maximum.
Pe sosea
Cand ai chef de senzatii tari, X6 ActiveHybrid e acolo sa ti le ofere. Masina are sub capota un motor pe benzina V8 de 4,4 litri ce dezvolta 408 Cai Putere. Este propulsorul de pe cea mai puternica versiune pe benzina a lui X6, adica xDrive50i (daca excludem varianta preparata de divizia M).
La acest motor se adauga doua electrice, unul de 91 de Cai Putere si altul de 86 de Cai Putere.
Valorile fiecarui motor nu se aduna cu ale celorlate. E vorba de un calcul mai complicat. Producatorul anunta o valoare a puterii totale de 485 de Cai Putere. In certificatul de inmatriculare e trecuta doar puterea agregatului pe benzina: 300 de kilowati, deci 408 Cai Putere.
Masina accelereaza de la 0 la 100 de kilometri pe ora in doar 5,6 secunde. E mai lenta cu 0,2 secunde fata de versiunea xDrive50i, pentru ca e si mai grea.
La fel ca toata gama de masini de teren a BMW, si X6 ActiveHybrid are o suspensie foarte dura pe care o socotesc chiar incomoda pe drumurile cariate din Bucuresti. Pe langa faptul ca simti fiecare pietricica, rigiditatea exagerata combinata si uriasa caroserie nasc scartaieli in zona banchetei din spate la care nu te-ai astepta de la o masina premium.
Pe de alta parte, tinuta de drum ferma are plusurile ei in extraurban si pe drumuri de calitate. Suspensia dura in combinatie cu motorul urias si transmisia automata cu sapte trepte fac din X6 ActiveHybrid o bestie numai buna de alergat ce nu-ti da senzatia de nesiguranta specifica SUV-urilor de peste 2,5 tone.
Concurenti
Piata SUV-urilor e imensa. Practic, nu exista constructor auto de importanta mondiala care sa nu aiba asa ceva in oferta. Cu toate acestea, exista doar trei SUV-uri premium hibride mari si late: BMW X6 ActiveHybrid, Porsche Cayenne Hybrid si Lexus RX 450h. BMW-ul e cel mai puternic si mai rapid dintre ele, dar nu si cel mai ieftin sau mai economic.
Concluzii
Masina din test costa 111.000 de euro si este fara indoiala scumpa, dupa orice buzunar. In aprilie-mai 2010 au fost vandute deja doua astfel de masini.
Daca iti pui in cap sa-ti cumperi un X6 hibrid ca sa fii eco, e total deplasat. Consuma 20 litri / 100 km in oras. E drept, acest consum nu e prea rau daca ai in vedere performantele si greutatea masinii…
Un motiv serios sa dai banii pe masina din imagini ar fi acela ca are in echiparea standard foarte multe dotari pe care la un X6 obisnuit le platesti (vezi echiparea).
In plus, experienta posesiei si a condusului e foarte placuta si… noua.
E ca si cum ti-ai cumpara unul dintre cele mai tari gadgeturi de pe piata!
2 comentarii
Cu ce este filmat clipul? Ce model de camera? Calitatea este foarte foarte buna.
Salut Andrei, testele sunt filmate cu Canon 5D MkII.