Inginerii de la Renault Technologie Roumanie (RTR) sunt responsabili de dezvoltarea gamei Renault Twingo, au lucrat la Logan Pick-Up si la Duster, iar pe lista de modele posibile se numara si un nou Pick-Up, a declarat pentru 0-100.ro directorul RTR, Philippe Prevel.
Sunt inca multe necunoscute legate de evolutia gamei Dacia, dar oficialii Renault au admis ca aceata va cuprinde sigur inca doua noi modele. Al doilea om ca importanta din grupul Renault, Patrick Pelata (director operational), spunea chiar ca paleta de masini oferite de Dacia ar putea numara zece versiuni.
Seful Renault Technologie Roumanie, Philippe Prevel, a declarat pentru 0-100.ro, dupa conferinta Mediafax Talks about Auto Industry, ca un nou Pick-Up se afla pe lista de modele posibile, relansand astfel discutia despre extinderea gamei Dacia.
0-100.ro: RTR este responsabil de dezvoltarea gamei Twingo. Se va ocupa RTR si de noua generatie Twingo, ce va fi lansata in parteneriat cu Daimler?
Philippe Prevel: Nu pot sa spun nimic despre asta. E prea devreme.
0-100.ro: Conceptul Duster a fost si este o creatie spectaculoasa. In circa sase luni vine urmatorul important salon auto european, Paris. Pregateste Dacia ceva pentru acest eveniment?
Philippe Prevel: (Rade) Veti avea o surpriza, poate. Va trebui sa asteptati!
0-100.ro: Dacia a avut in trecut un Pick-Up (cu patru usi) bazat pe modelul 1.310. Aveti in plan lansarea unui nou Pick-Up bazat pe Logan Pick-Up sau Duster?
Philippe Prevel: Avem multe studii pentru viitoarele produse. Nu pot… stiti ca nu pot sa va spun in avans ce proiecte pregatim. Este desigur una dintre ideile pe care le avem. Este parte din modelele posibile, dar nu pot sa va spun daca il vom face sau nu.
Presedintele Consiliului de Administratie al Dacia, Jacques Chauvet, a declarat recent pentru 0-100.ro ca uzina de la Mioveni este la capacitate maxima si ca ar fi o greseala producerea a mai mult de sase modele diferite in aceasta fabrica. Exact atatea produce in prezent (Logan, Logan MCV, Sandero, Duster, Logan VAN si Logan Pick-Up).
Astfel, a explicat Chauvet, urmatoarele doua modele din gama Dacia vor fi produse in uzina Renault din Maroc.