Automobile Dacia a cumparat Auto Chasis International (ACI) in octombrie 2009, insa suma nu a fost dezvaluita atunci. Raportul financiar al companiei arata ca tranzactia s-a ridicat la 50,8 milioane euro.
Ca urmare a achizitiei ACI, Automobile Dacia si aceasta companie vor fuziona prin absorbtie la jumatatea acestui an.
Dacia va integra ACI pentru simplificarea organizarii juridice a grupului Renault in Romania, facilitandu-se astfel coordonarea activitatilor de fabricatie motoare, cutii de viteza si sasiuri.
In plus, astfel vor fi limitate eventualele restrictii juridice si administrative impuse de mediul social si economic din Romania, potrivit Dacia.
ACI are sase fabrici, dintre care doua in Franta si cate una in Romania, Iran, Spania si Turcia.
Uzina locala ACI a fost inaugurata in 1999 si produce anual circa 700.000 de piese pentru familia de modele Logan si alte modele Renault, iar produsele sunt exportate la uzinele de asamblare din Rusia, India, Africa de Sud, Columbia, Maroc si Slovenia.