Masinile hibride si tehnologia prietenoasa cu mediul nu a fost niciodata un capitol la care Romania sa stea bine. Seful Honda Trading Romania, Hirotomo Kani, crede ca exista o legatura intre cultura, gunoaie si numarul de Cai Putere de sub capotele masinilor noastre.
„Vanzarile de hibride sunt scazute din mai multe motive”, a raspuns Kani, usor coplesit, unei intrebari din partea unui ziarist ce viza evolutia pietei de masini hibride din Romania.
Desi e o realitate ca drumurile din Romania sunt intr-o stare deplorabila, romanii alearga dupa masini puternice si foarte performante, neglijand adesea aspectele ecologice. Este o realitate sesizata si de japonezul venit sa conduca destinul Honda in Romania.
„Sunt si chestiuni istorice… visul acela de a avea masini foarte puternice e foarte pregnant aici… In acest caz, oamenii nu dau prea mare importanta economiei si ecologiei (…) In tara asta tot gunoiul se arunca la gramada. In Japonia, in zona din care vin eu, totul este foarte bine controlat: plastic, conserve, sticle, hartie… E vorba de reciclare si de mediu. Pana oamenii nu vor constientiza cat de importanta este protectia mediului…”, a declarat Kani parca usor deceptionat de Romania, tara in care lucreaza.
Totusi, speranta moare ultima… si la japonezi.
„Cred totusi ca in viitor Romania va fi o piata interesanta pentru masini hibride”, a spus presedintele Honda Trading Romania, companie ce reprezinta oficial pe plan local marca japoneza Honda din octombrie 2006.
In Romania au fost vandute 14 masini Honda hibride (Insight si Civic) anul trecut, insa seful Honda crede ca anul viitor va fi atins pragul de 100 de unitati.