Acasa Citroen Citroen spune ca masinile C1 din Romania nu au probleme cu acceleratia. Importatorul Peugeot asteapta raspuns de la constructor

Citroen spune ca masinile C1 din Romania nu au probleme cu acceleratia. Importatorul Peugeot asteapta raspuns de la constructor

de Adrian Mitrea

Masinile Citroen C1 vandute in Romania nu se numara printre cele rechemate in service pentru posibile defectiuni la pedala de acceleratie. Pe de alta parte, Trust Motors, importatorul Peugeot, spune ca inca asteapta un raspuns din partea constructorului.

„In Romania este vorba de zero unitati vandute (C1 – n.r.)”, a declarat, pentru 0-100.ro, responsabilul de relatii cu presa al Citroen Romania, Laura Antonov.

Oficialii Trust Motors, importatorul marcii Peugeot in Romania, au anuntat, printr-un comunicat de presa, ca asteapta un semn de la constructor.

„Pana la aceasta ora, nu s-a primit o informare din partea constructorului francez, referitoare la campania de rechemare, pentru autovehiculele Peugeot 107, comercializate in Romania. Campaniile de rechemare lansate de constructor sunt demultiplicate la nivelul fiecarei tari numai dupa identificarea prealabila a autovehiculelor vizate de operatiunea respectiva, identificare finalizata prin precizarea seriilor de sasiu ale autovehiculelor in cauza, in vederea invitarii clientilor in reteaua marcii pentru efectuarea interventiilor”, se arata intr-un comunicat al Trust Motors.

Grupul auto francez PSA Peugeot Citroen va rechema in service aproape 100.000 de masini Peugeot 107 si Citroen C1, din cauza unor posibile defectiuni la pedala de acceleratie, la fel ca si in cazul Toyota.

Rechemarea nu este intamplatoare, pentru ca 107 si C1 sunt produse in Cehia, in aceeasi uzina cu Toyota Aygo, unul dintre cele opt modele Toyota afectate de probleme la acceleratie in Europa.

Cum se manifesta defectul?

In unele cazuri si cu incidenta foarte redusa, exista posibilitatea ca pedala de acceleratie sa ramana blocata mecanic intr-o pozitie partial apasata sau sa revina lent la pozitia normala.

Acest comportament este cauzat de probabilitatea aparitiei uzurii la mecanismul pedalei de acceleratie. Uzura progresiva, in combinatie cu anumite conditii de functionare si de mediu, pot genera o frecare mai mare la nivelul mecanismului, astfel incat, cu intermitenta, pedala de acceleratie sa poata fi apasata mai greu, sa revina mai incet la pozitia normala sau in cel mai rau caz sa ramana partial apasata, explica Toyota.

In cazul in care aceasta problema apare, conducatorul auto va constata ca in timp, pedala se apasa tot mai greu si ca revine tot mai incet la pozitia normala. De asemenea, este posibil ca soferul sa simta ca pedala este mai dura sau opune rezistenta marita in momentul apasarii sau eliberarii acesteia.

Lasa un comentariu