Acasa Romania Rovinieta electronica intra in vigoare la 1 august

Rovinieta electronica intra in vigoare la 1 august

de Adrian Mitrea

Sistemul electronic de emitere si control al rovinietei va intra in functiune la 1 august, urmand ca soferii fara documentele care atesta plata acesteia sa achite CNADNR despagubiri in functie de tipul vehiculului, respectiv intre 28 si 1.210 euro, si amenzi cuprinse intre 250 si 4.500 de lei.

Sumele provenite din despagubiri vor fi venituri extra bugetare ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si reprezinta o suma egala cu tariful pe un an, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), remis, joi, agentiei MEDIAFAX.

Despagubiri:

  • 28 de euro pentru autoturisme
  • 96 de euro pentru vehiculele de marfa cu masa pana la 3,5 tone
  • 320 de euro pentru camioanele cu masa intre 3,5-7,5 tone
  • 560 de euro pentru camioanele cu masa intre 7,5 si 12 tone si vehiculele de transport pasageri cu mai mult de 23 de locuri
  • 720 de euro pentru camioanele cu masa mai mare de 12 tone si trei axe si 1.210 tone pentru vehiculele cu masa mai mare de 12 tone si patru axe

Amenzi:

  • intre 250 si 500 de lei pentru autoturisme
  • intre 750 si 1.200 lei pentru vehiculele cu masa maxima de 3,5 tone
  • pana la 4.500 de lei pentru camioanele cu masa de minim 12 tone si patru axe

Pentru introducerea sistemului, MTI a elaborat un proiect de ordonanta de guvern.

„Acest sistem va face posibila controlarea in mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automata vizuala a numerelor de inmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de inmatriculare), inregistrata la momentul tranzitarii, pozitia geografica de unde s-a facut inregistrarea, precum si controlarea in teren”, se precizeaza in comunicat.

CNADNR va urmari esantioane de trafic si va transmite catre personalul care face verificari ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlate.

Astfel, vor fi oprite in trafic doar vehiculele pentru care exista suspiciunea ca detinatorii nu au achitat acest tarif.

Odata cu aplicarea amenzii contraventionale, soferilor li se va retine certificatul de inmatriculare a vehiculului pana la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Proiectul mai prevede injumatatirea cuantumului amenzilor contraventionale, eliminand posibilitatea de retinere a 25% din cuantumul acestora de catre institutia din care face parte agentul constatator.

CNADNR a selectat la inceputul anului consortiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fara TVA.

Lasa un comentariu