Acasa BAIC General Motors a vandut chinezilor de la BAIC tehnologiile pentru modelele Saab 9-5 si Saab 9-3

General Motors a vandut chinezilor de la BAIC tehnologiile pentru modelele Saab 9-5 si Saab 9-3

de Adrian Mitrea

Saab 9-5 generatia 1999 (sursa - Saab)

General Motors, proprietarul marcii suedeze Saab, a vandut companiei chineze BAIC (Beijing Automotive Industry Company) active cheie ale Saab, care vor permite constructorului auto asiatic sa fabrice modelele 9-3 si vechea generatie a limuzinei 9-5.

Astfel, GM a cedat BAIC drepturile, trenurile de rulare si echipamentele industriale pentru cele doua modele Saab, scrie Automotive News Europe (ANE).

„Acest acord este excelent pentru ambele parti si pentru viitor. Am dezvoltat o relatie buna cu BAIC si si asteptam cu nerabdare sa colaboram pentru a-i ajuta sa integreze tehnologia Saab pe masinile lor viitoare”, a declarat directorul Saab, Jan Ake Jonsson.

Prin anuntul oficial de luni (14 decembrie) se adeveresc informatii mai vechi aparute in presa auto intenationala, cand Koenigsegg era dat ca sigur cumparator pentru Saab.

Intre timp, Koenigsegg, care avea sustinerea financiara a BAIC, a iesit din cursa pentru preluarea marcii suedeze, iar situatiile incerte in care se gasesc in prezent Saab si Volvo ar putea reprezenta un prim pas catre moarte a industriei auto suedeze.

O urma de speranta pentru Saab pare sa vina de la producatorul olandez de masini sport exclusiviste Spiker, insa pana in prezent nu exista nimic concret.

Lasa un comentariu