Dacia ar putea produce 150.000 de masini Duster anual, ceea ce ar reprezenta 35-40% din capacitatea de productie anuala de 400.000 de unitati, scrie Le Figaro.
In plus, in uzinele din Brazilia si Rusia vor fi produse in viitor 100.000 de masini Duster, respectiv 80.000 de unitati, sub marca Renault, ceea ce ar insemna ca vanzarile acestui model, sub brandurile Dacia si Renault, vor trece de 300.000 de unitati pe an, pe termen mediu, reiese din relatarea din Le Figaro, care il citeaza pe directorul programului Logan, Gerard Detourbet.
Click aici pentru galeria foto
Cu toate acestea, oficialul Renault nu mentioneaza explicit cifrele avansate de publicatie, existand astfel o urma de indoiala in ceea ce priveste veridicitatea informatiei.
De asemenea, Le Figaro avanseaza si niste preturi pentru Duster, despre care spune ca va pleca de la sub 14.000 de euro si ca va fi pozitionat la aceleasi preturi pe care le au masinile 4×4 de dimensiuni mici, precum Fiat Panda sau Suzuki Jimny.
Dacia nu a anuntat si preturile pentru Duster, urmand ca acestea sa fie comunicare in apropierea momentului lansarii.
Dacia a prezentat marti (8 decembrie) primele fotografii oficiale cu primul SUV din istoria marcii, Duster, model care va fi disponibil in Europa din primavara anului viitor, cu o motorizare pe benzina si cu doua diesel.
Propulsorul pe benzina este de 1,6 litri (110 Cai Putere) si poate fi cuplat la un sistem de tractiune 4×2 (pe rotile din fata) sau 4×4.
Versiunile diesel dezvolta 85 Cai Putere, respectiv 105 Cai Putere, dintr-un propulsor turbo de 1,5 litri (dCi) si pot avea tractiune 4×4 sau 4×2.