Acasa Foto FOTO: Kia a prezentat sedanul Cadenza, inlocuitorul lui Opirus. Masina vine in Romania in primavara anului viitor

FOTO: Kia a prezentat sedanul Cadenza, inlocuitorul lui Opirus. Masina vine in Romania in primavara anului viitor

de Adrian Mitrea

Kia Cadenza (sursa - Kia)

Kia a prezentat luni (24 noiembrie), in Corea de Sud, cel mai nou model al marcii, sedanul de clasa mare Cadenza, care inlocuieste modelul Opirus, si care va ajunge pe piata europeana in primavara anului viitor.

Masina, desi nu este produsa de un constructor auto premium, are dotari precum iluminare variabila a cabinei, camera video pentru marsarier cu afisarea imaginii in oglinda centrala retrovizoare si acces in interior si pornire fara cheie.

Click aici pentru galeria foto

Contactati de 0-100.ro, oficialii importatorului Kia in Romania au spus ca sunt sanse mari ca modelul Cadenza sa fie importat si in Romania din primavara anului viitor, dupa ce va fi lansat la nivel european.

Masina este echipata cu un motor V6 de 290 Cai Putere, insa pentru piata europeana vor fi disponibile si motorizari pe benzina mai mici, dar si propulsoare diesel. Poti vedea specificatiile tehnice complete in documentul atasat.

Kia Cadenza va avea premiera mondiala luna viitoare (pe 12 decembrie), in cadrul salonului auto de la Riad, din Arabia Saudita, aparitie urmata de aceea de la salonul auto din Dubai, pe 15 decembrie, se arata intr-un comunicat al Kia Romauto, importatorul local al Kia.

Numele Cadenza deriva dintr-un termen muzical italian, folosit pentru a descrie un pasaj ornamental pentru un concert sau o arie. Acesta simbolizeaza filosofia designului noului sedan Kia.

Kia Cadenza (sursa - Kia)Cu o lungime de 4.965 mm, Cadenza va prelua rolul de sedan de lux al marcii Kia de la modelul Opirus (Amanti in anumite piete) si va creste preformantele marcii in ceea ce priveste vanzarile pe segmentul sedanurilor mari, estimeaza Kia.

Echipa de design a tintit un aspect modern cu sedanul Cadenza, prefigurat de conceptul KND-5, dezvaluit in aprilie 2008 la Salonul Auto de la Seul.

Kia Cadenza are un coeficient aerodinamic de 0,29.

Farurile si stopurile dispun de LED-uri (pentru luminile de pozitie). Kia a pus accent pe iluminare si la interior, avand o banda de lumina care strabate bordul si o lampa care coboara din centrul plafonierei.

Climatizarea automata pe doua zone este standard. Ca optiune, va fi disponibil un plafon panoramic din sticla.

Desi noul Cadenza este mai scurt decat Opirus, ampatamentul marit (45 mm in plus, cu lungimea totala de 2.845 mm), latimea mai mare si suspensia spate mai compacta asigura ocupantilor mai mult spatiu decat vechiul model, potrivit Kia.

Lasa un comentariu