Peugeot va pune capat cresterii modelelor sale, urmasul lui 207, care se va numi probabil 208, urmand sa fie mai mic decat modelul pe care il inlocuieste.
Peugeot 208 va avea in schimb un spatiu interior cel putin la fel de mare ca 207 si va avea o calitate imbunatatita a materialelor si mai multe dotari, potrivit whatcar.com.
Dinamica inlocuitorului lui 207 va fi imbunatatita, toate acestea fara cresterea pretului de vanzare.
Desi Peugeot spune ca urmasul lui 207 va fi mai mic, nu acelasi lucru se va intampla si cu actualul varf de gama 407. Inlocuitorul acestuia, care se va numi probabil 408, va creste in latime, dar nu si in lungime, si va fi pozitionat intre clasa medie si cea mare (intre segmentele D si E) asa incat sa tina si locul modelului 607.
„Urmasii modelelor 207 si 407 vor sintetiza schimbarea la Peugeot si drumul pe care constructorul o sa-l parcurga in anii urmatori”, a declarat directorul general al grupului PSA Peugeot Citroen, Jean-Marc Gales.
Inlocuitorul lui 407 este asteptat in 2011, iar urmasul lui 207 in 2012.