Primul Ferrari Store din Romania si al doilea ca marime din Europa de Est, va fi inaugurat in luna decembrie, pe Calea Victoriei din Bucuresti.
Formalitatile pentru inaugurarea Ferrari Store au inceput in august 2008, iar investitia apartine companiei Forza Rossa, partenerul Ferrari pe plan local.
Actionarii Forza Rossa sunt fostul ministru al sanatatii, Ion Bazac, cu o participatie reprezentand 47,5% din actiunile companiei, sotia acestuia, Camelia Bazac, cu 5%, iar restul de 47,5% dintre partile sociale sunt ale Central European Finance (Cefin) din Luxemburg.
Ion Bazac a ocupat timp de noua luni postul de ministru al Sanatatii, iar acum, dupa caderea guvernului Boc, Bazac s-a reintors la conducerea Forza Rossa.
Din functia de presedinte, Ion Bazac va relua controlul si conducerea strategica de afaceri a Forza Rossa, precum si cea de reprezentare a marcii Ferrari in Romania, a anuntat, luni (19 octombrie) compania.
Un prim pas este revizuirea obiectivelor Ferrari Owner’s Club Romania (Clubul Proprietarilor de Ferrari), in sensul ca acesta urmareste si formarea unui pol de sustinere a mediului de afaceri autohton.
„Ferrari Owners’ Club Romania, format din oameni de afaceri de elita si angajatori importanti din Romania, va deveni un grup care isi propune sa influenteze autoritatile pentru protejarea mediului de afaceri. Clubul va reuni periodic oameni de afaceri de marca, inclusiv antreprenori, reprezentanti ai bancilor si consultanti, precum si jurnalisti si autoritati, pentru a gasi solutii de a pastra companiile in circuitul economic”, a spus Bazac, intr-un comunicat de presa.
Desi e criza, Forza Rossa a epuizat deja cota de 25 de automobile Ferrari alocata de uzina pentru acest an.
„Avem rezervari pentru alte 15 Ferrari din cota pe 2010. Vanzarile nu au fost afectate de criza, insa ne indreptam atentia si catre surse aditionale generatoare de venituri”, a declarat Bazac.