Dacia va anunta in prima parte a lunii decembrie preturile, motorizarile si specificatiile complete ale primului SUV din istoria marcii, denumit Duster.
Tot atunci Dacia va publica si primele fotografii oficiale ale modelului de serie, au declarat pentru 0-100.ro oficialii Dacia, spunand ca declaratia ii apartine directorului de marketing la nivel mondial pentru grupul Renault, Stephen Norman.
„In decembrie nu va fi prezentata masina fizic, lansarea urmand sa aibe loc in luna martie a anului viitor, in cadrul salonului auto de la Geneva„, au spus oficialii Dacia.
Dacia a prezentat marti (17 noiembrie) viitorul SUV prin modelul de competitie Dacia Duster pe care il va pilota Alain Prost in cadrul Trofeului Andros, o competitie automobilistica pe gheata.