Acasa Foto Prima impresie: Rolls-Royce Ghost

Prima impresie: Rolls-Royce Ghost

de Adrian Mitrea

Rolls-Royce Ghost (sursa - 0-100.ro)

Pe langa numele enigmatic si intimidant pe care-l poarta, Rolls-Royce Ghost este fara indoiala o piesa emotionanta de colectie – una dintre putinele masini din lume pe care le poti numi „bijuterie pe roti”. Exista bijuterii mostenite de la strabunici si bijuterii din secolul XXI. Ghost este mandru sa se afle in cea de-a doua categorie, iar eu… mandru ca am avut privilegiul sa conduc o zi, circa 250 de kilometri, un automobil de 260.000 euro. Fara taxe.

Exista multe prejudecati legate de aceasta legendara marca britanica: e pentru persoane in varsta, e demodata, si tot asa. De fapt Ghost e mai modern decat iti permite imaginatia sa crezi si clientela este cu totul alta decat cea la care te trimite instant cu gandul logo-ul format din doua litere R suprapuse.

click aici pentru galeria foto

Ghost e pe piata de mai bine de doi ani, insa chiar si asa este una dintre masinile putin cunoscute publicului larg si chiar milionarilor. Exista putine teste cu el pe internet si accesul la o asemenea masina e dificil, chiar daca ai cateva sute de mii de euro in contul pentru cumparaturi.

Inainte sa va repeziti sa-mi sugerati ca la o masina ca asta trebuie testata bancheta din spate, vreau sa va spun ceva. In primul rand… n-are bancheta, ci doua fotolii foarte confortabile. In al doilea rand, acest Rolls-Royce este creat pentru sofer. Am fost uimit sa descopar mult BMW in Rolls-Royce Ghost. Circa 20-30% din masina este BMW, in special partea electronica (iDrive, Navi, Night Vision, etc…), dar si unele componente mecanice. Dat fiind faptul ca marca Rolls-Royce este 100% detinuta de Grupul BMW, din 1998 incoace, surpriza ca Ghost e o masina creata pentru sofer nu mai pare asa colosala.

Sub capota imensa se ascunde un motor foarte interesant, de 6,6 litri, pe benzina, biturbo, cu 12 cilindri. E cel mai mare propulsor pe care am avut placerea sa-l incerc vreodata. Motorul livreaza 571 Cai Putere (CP) si un cuplu maxim de 780 Newton-metru (Nm). Cifrele sunt fara indoiala impresionante, mai ales daca tii cont ca masina de peste 2,4 tone atinge 100 km/h in doar 4,9 secunde. Desigur, transmisia automata cu 8 trepte si propulsia (tractiunea spate) au roluri esentiale. In mod normal consumul n-ar trebui sa te intereseze la o masina ca aceasta, iar eu n-ar trebui sa-l divulg. Dar „regulile” sunt facute pentru a fi incalcate… Ghost e nesperat de economic: 16 litri benzina/100 km in extraurban si pana in 25 litri/100 km in oras.

Rolls-Royce Ghost (sursa - 0-100.ro)Foarte placuta mi s-a parut senzatia contrastanta pe care o ai de la volan. Ghost e o masina moderna 100%, dar tehnologia e strunita pe un fagas riguros care nu-i permite sa te faca sa te simti ca intr-o masina de secol XXI. Suspensiile sunt foarte moi si incredibil de confortabile, iar directia e lipsita de orice fel de feedback. E ca la masinile de lux din anii ’30-’40. Acesta poate fi atat un plus, dar totodata si un minus al lui Ghost, mai ales daca te gandesti ca este totusi un automobil creat pentru sofer.

Mai concret, volanul cu cerc foarte subtire se comporta precum o timona de ambarcatiune mare. Cum pui volanul, asa sta. Nu opune niciun fel de rezistenta si nu are tendinta fireasca sa revina la pozitia neutra atunci cand rotile sunt virate. Probabil ca acest comportament lax este cel mai mare minus al masinii. Repet, este un minus doar daca te gandesti ca traiesti in anul 2012 si astepti ceva mai mult, pe partea de condus, de la masina pe care tocmai ai dat 260.000 euro, fara taxe.

Un alt punct minus al lui Rolls-Royce Ghost sunt scaunele din fata, care au reglaje mai putine decat cele din spate. Cu alte cuvinte, un BMW Seria 7 bine dotat ofera mai mult confort pe locurile din fata.

Trecand peste asta, Ghost nu se dezminte. Este o limuzina veritabila in care simti o placere sublima si rafinata cand stai in spate. E atat de liniste si ai parte de atat de mult confort! Izolarea fonica e atat de buna incat rareori auzi motorul sau sunetul produs de anvelope la rulare. In mod ciudat, trilurile pasarelelor se pot auzi in masina cand rulezi pe drumuri primavaratice, dar alte zgomote nu. Intreaga masina este o oaza de lux pe care o poti folosi pentru a evada din pielea unui muritor de rand, pe drumul de la birou spre casa sau intre doua intalniri scortoase. E ca si cand ai putea oricand sa ai acces la casa ta de vacanta din Monaco sau Monte Carlo.

Instrumente de bord Rolls-Royce Ghost (sursa - 0-100.ro)Daca ai placerea sa conduci chiar tu, nu soferul, te vei putea juca cu un instrument care mie imi place foarte mult: indicatorul analogic pentru puterea disponibila, in procente (%). Circa 80% dintre proprietarii de Rolls-Royce Ghost isi conduc singuri masina. Interesant, nu-i asa?

Senzatia regala din interior este sustinuta consecvent de materiale: lemnul e lemn, iar cele mai multe butoane sunt din metal. Inclusiv tijele care opresc/pornesc fluxul de aer de la climatizare si care fac parte din traditia de zeci de ani a marcii Rolls-Royce.

In concluzie, indraznesc sa compar timpul petrecut la volanul lui Ghost cu o zi alaturi de o femeie bogata, frumoasa si educata. E o experienta nobila, senzuala si chiar intimidanta. Ce vreau sa spun – cu alte cuvinte – este ca lumea e plina de masini scumpe, insa foarte putine reusesc sa adune laolalta atat de multe virtuti precum acest Rolls-Royce Ghost.

Daca te-ai hotarat sa-ti cumperi unul, va fi probabil greu sa decizi culorile exteriorului. Exista „doar” 44.000 de variante!

Rolls-Royce Ghost (sursa - 0-100.ro)

Lasa un comentariu