Acasa Honda Honda si Nissan se tem de Hyundai

Honda si Nissan se tem de Hyundai

de Adrian Niculescu

Hyundai iX35 (sursa - 0-100.ro)

Constructorii auto japonezi, mai cu seama Honda si Nissan, vad in sud-coreenii de la Hyundai o amenintare directa si foarte puternica.

„Hyundai este grozav. Sunt cu siguranta o amenintare pentru ca vin cu produse ieftine, iar calitatea este din ce in se mai ridicata”, a declarat directorul executiv al Honda, Takanobu Ito, intr-un interviu acordat AP, preluat de inautonews.com.

Pe de alta parte, vicepresedintele Nissan Shiro Nakamura a comparat evolutia Hyundai cu cea pe care a avut-o compania coreeana Samsung, care produce electronice si electrocasnice, si care a ajuns sa rivalizeze cu japonezii de la Sony.

„Hyundai este cea mai mare amenintare pentru constructorii japonezi. Au tehnologie (ca si japonezii – n.r.), dar au forta de munca mai ieftina”, a explicat Nakamura.

Hyundai si producatorul auto afiliat Kia au castigat cota de piata in multe regiuni din lume in acest an, desi vanzarile la nivel mondial au scazut.

Hyundai si Kia detin circa 5% din piata auto globala si se afla in top cinci al producatorilor auto din lume, in functie de numarul de unitati vandute.

Lasa un comentariu