Adi Răduță și copiii din motocross: școala de pilotaj ia avânt, dar oamenii tot nu percep motocross-ul ca pe un sport

Numele lui Adrian Răduță este profund legat de motocross și de generozitatea de a da mai departe ce a învățat singur cu prețul a 23 de fracturi și 16 operații. Într-un interviu acordat 0-100.ro, Adi Răduță se declară mulțumit de evoluția fenomenului moto din România, deși există mult loc de creștere, iar școala care pregătește campionii de mâine ia având. Problema? Oamenii încă nu percep motocross-ul ca pe un sport, iar noilor campioni le lipsește adesea perseverența și determinarea, nu neapărat banii. Detalii despre toate acestea în interviul de mai jos.

Adrian Mitrea: Cine este Adrian Răduță, pentru cine n-a avut ocazia să-l cunoască până acum?

Adi Răduță: Mă consider un om pasionat de ceea ce face și în momentul de față sunt complet dedicat motocross-ului, plus ceea ce am dezvoltat în jurul acestui sport, și anume școala pentru copii și baza sportivă de la Ciolpani.

Sunt multiplu campion național al României, multiplu campion al Bulgariei și multiplu campion Est-European – probabil anul acesta voi obține trei noi titluri. Asta urmăresc: Campionatul Național de Motocross al României, Campionatul Bulgariei și Campionatul European de Motocross – aș vrea să le iau pe toate trei.

Adrian Mitrea: Văd pe mâna ta dreaptă un semn de la o accidentare. Care e povestea acestei cicatrici?

Adi Răduță: Păi are mai multe povești. Mâna asta are două fracturi. Una deschisă și una normală. Mâna cealaltă (stânga) are patru fracturi. Fiecare parte are mai multe povești – și genunchii și claviculele… În total am adunat vreo 23 de fracturi și vreo 16 operații.

Adrian Mitrea: Cum îți explici că România, o țară cu o climă totuși favorabilă motocicliștilor, are totuși atât de puține motociclete pe stradă?

Adi Răduță: Mie nu mi se par atât de puține… E drept nici nu avem cultură și tradiție în asta.

Dacă mâine ai veni la mine la școală ți-aș spune să nu dai de permis. Ți-aș spune să înveți mai întâi se dai pe un motor de off road și după șase luni să-mi zici tu mie dacă mai simți nevoia să te mai urci pe un motor de stradă! Conștientizezi riscurile…

În condițiile în care tu poți să-ți iei permisul într-o lună… aici nu e ca la mașină. La mașină ai patru roți, pui frână și te oprești. Aici trebuie să știi să frânezi, nu e o simplă comandă. Trebuie să ai o anumită poziție, o anumită postură pe motocicletă, să împingi în ghidon, să comprimi furca și în felul ăsta să creezi aderență la roata față, să poți frâna. Dacă pur și simplu frânezi fără să duci aderență la roata față te poți trezi foarte ușor sub o mașină sau într-o bordură.

Cred că mulți oameni sunt speriați de treaba asta și sunt mulți care sunt conștienți de faptul că în școală sunt insuficient pregătiți. E vorba de tehnică. Să te pună pe nisip, pe ud, să frânezi și colo și colo, să înveți să citești aderența. (…)

E mult mai sigur motocross-ul sau enduro decât mersul pe stradă. Unii se gândesc că e invers, dar nu e adevărat.

Adrian Mitrea: Cum ți-a venit ideea cu școala de motocross și cum te-ai gândit că poți da mai departe ce ai învățat tu? Mi se pare un gest de generozitate să depui atâta muncă să-i înveți pe alții ce îți place ție să faci.

Adi Răduță: E destul de simplu… Eu nu am beneficiat de sprijin la început, în sensul că nu am avut un antrenor să mă îndrume corect și să învăț fiecare etapă, să termin fiecare etapă și să intru în următoarea etapă corect. (…) La început mergeam pe o motocicletă mult prea mică pentru înălțimea mea. Asta a dus către nenumărate accidentări. Nimeni nu și-a dat seama care este motivul real pentru care se întâmpla asta. Tehnică nu învățam de la nimeni.

Apoi, de la motocicletă foarte mică am trecut la o motocicletă foarte mare din punctul de vedere al puterii. Iarăși au venit accidentări. Și la un moment-dat am crescut, am început să-mi dau seama singur de unde sunt problemele, am căutat să mă antrenez și în afara țării și atunci am început să înțeleg cu ce se mănâncă acest sport.

De aici a început și ideea cu școala – mi-am dorit ca acești copiii să poată învăța motocross-ul corect de la bun-început. Exact așa cum se face. Și să nu-l mai perceapă lumea ca fiind un sport deosebit de periculos.

Pentru mine, da, a fost extrem de periculos pentru că îl făceam de capul meu și nu aveam sprijin din partea unui antrenor. Nu aveam la cine să apelez chiar dacă voiam…

Adrian Mitrea: Sau poate dacă aveai la cine să apelezi nu ai fi beneficiat neapărat de cea mai bună pregătire…

Adi Răduță: Nu beneficiai și nici azi nu e foarte diferit, în România, pentru că toată lumea vrea să te învețe să mergi repede și nu tehnic. De fapt trebuie mai întâi să înveți bine tehnica pentru ca apoi să ai o bază super solidă și să crești în timp viteza.

Adrian Mitrea: În ce an ai deschis școala?

Adi Răduță: În 2008.

Adrian Mitrea: În acești zece ani ți-au trecut prin mână zeci, poate sute de copii. Ce observi diferit la ei față de oamenii de vârsta ta, de exemplu?

Adi Răduță: Toți părinții se lovesc în zilele noastre de problema calculatorulului, telefonului și a altor lucruri care le distrag foarte mult atenția de la joacă, sport…

Foarte mulți copii care au început cursurile cu noi și-au schimbat complet comportamentul: dacă înainte stăteau cu orele în fața calculatorului, acum nu-și doresc decât să revină la antrenament, să se dea cu motorul, să-și organizeze singuri echipamentul, să-și curețe căștile și o mulțime de alte lucruri pe care în mod normal nu le fac. Cu siguranță îi disciplinează și îi face mai responsabili.

Adrian Mitrea: Ca tehnică de a vorbi cu copiii, să vorbești pe limba lor, să te faci înțeles și ascultat… nu e întotdeauna ușor să fii profesor, tutore, mentor. Ce le face lor plăcere să asculte de la tine?

Adi Răduță: Depinde foarte mult de copil și de părinți. La prima ședință vezi de fapt toată educația primită în toți acei ani. Mie îmi e ușor să comunic cu ei. La început sunt un pic mai dur pentru că este un sport cu motor și dacă nu există disciplină poți să-i scapi de sub control. Fiind pe motocicletă, nu-i prind făcând doi pași. A plecat de lângă mine, nu pot să-l controlez.

Legat de moto e foarte ușor să le captez atenția pentru că mereu sunt lucruri interesante de făcut, iar în timpul antrenamentului le mai dau elemente de joacă și chestii care să-i recreeze. Nu pot să-i țin mai mult de 60 de minute la antrenament.

Adrian Mitrea: Asta voiam să te mai întreb, cât durează o ședință sau un antrenament?

Adi Răduță: Pentru un începător cel mult 60 de minute, iae pentru un avansat cel mult 90 de minute.

Adrian Mitrea: Destul de scurt aș spune, mai ales că la o școală auto la o școală moto faci cam două ore…

Adi Răduță: Din punctul meu de vedere e greșit. Nu poți rămâne concentrat atât de mult timp, iar dacă obosești pe motor – nu fizic, ci psihic – o simplă greșeală te poate costa mult. Toate astea trebuie evitate. Pe măsură ce avansezi poți să stai și mai mult în șa, îți și dai seama când obosești și trebuie să te oprești.

Adrian Mitrea: Cum arată un copil care-ți calcă pragul? Bănuiesc că nu e un sport tocmai accesibil tuturor, necesită o oarecare bază financiară și, de asemenea, necesită și o anumită bază mentală. Nu oricine e deschis să facă asta. Deci care e profilul copilului care-ți calcă pragul și care este profilul viitorului campion?

Adi Răduță: Au trecut mulți ani de când tot încerc să găsesc un copil care să-mi urmeze pașii, să aibă aceeași dorință, ambiție, perseverență, motivație… Foarte greu găsești! Copii cu posibilități financiare nu sunt greu de găsit, din păcate ei nu au motivația necesară să muncească atât de mult, să renunțe la weekend-urile petrecute la mare, la munte sau la vacanțe și să stea pe circuit, la antrenament, sau la sală sau pe bicicletă să-și facă pregătirea fizică. Sunt foarte puțini. Și când ajung la vârsta de 18 ani își iau permisul auto, iar acela este și punctul în care se opresc.

Adrian Mitrea: De ce asta? Nu le-a plăcut cu adevărat sau ce?

Adi Răduță: Le-a plăcut, dar le lipsește determinarea, motivația, nu știu să explic exact. Dacă părinții au situație financiară bună și își permit să-ți cumpere mașină la 18 ani cred că e mai ușor să ieși prin oraș așa.

Adrian Mitrea: Bănuiesc că dacă părinții au bani să-ți cumpere mașină, sigur au bani și de motocicletă…

Adi Răduță: Da, vorbesc de copii care aveau 2-3 motociclete pe sezon – asta înseamnă 30-40.000 Euro. Dar pentru motocicletele astea trebuie să și muncești, să te pregătești. Am 4-5 cazuri de acest gen, copii foarte talentați și cu posibilități care după ce și-au luat permisul auto și s-au stins complet din punct de vedere sportiv.

Adrian Mitrea: Federația Română de Motociclism ajută în vreun fel?

Adi Răduță: Federația nu face absolut nimic. Nici măcar nu-l promovează ca sport. (…) Sunt șapte ani de când eu nu am mai concurat în campionatul național pentru că nu luau niciun fel de măsură înainte de competiții, să verifice circuitele, să se asigure că sunt în regulă și respectă toate normele de siguranță pentru sportivi, să pregătească un lot de arbitri care să stea pe traseu și să semnalizeze eventualele probleme.

Au steaguri galbene, albastre și verzi. În cazul în care unul dintre piloți pică după săritură îi semnalizează pe ceilalți să nu vină peste el.

Ei și în ziua de astăzi iau oameni din localitatea unde se organizează competiția, îi instruiesc în zece minute și acei oameni stau pe trambuline și îmi pot salva viața sau mă pot omorî! Dacă omite să-mi dea steag galben… o săritură se face și cu 120 km/h. Pot să vin peste cel care e jos și îmi rup gâtul și eu și el.

Chiar am fost de curând la ei și le-am spus că pregătesc copii pe care aș vrea să-i aduc în competiție, dar nu pot să-i aduc dacă nu se produc niște schimbări.

Adrian Mitrea: Și răspunsul care a fost?

Adi Răduță: Că nu au bani să-i pregătească (pe arbitri – n.r.), să-i cazeze pe la competiții, n-au bani să-i plătească. Totuși vorbim de o Federație, nu de un club sportiv mic cum suntem noi. Federația are mult mai multă putere, poate deschide alte uși. Cred că pot face rost de finanțare să organizeze acest campionat mai bine.

Adrian Mitrea: Ce vârstă de debut ar fi ideală? Îmi imaginez că nu e prea devreme niciodată, dar sigur trebuie să fie niște criterii, o vârstă recomandată…

Adi Răduță: Minimum cinci ani. Depinde foarte mult și de înălțimea fiecărui copil la acea vârstă, însă de obicei pe la patru ani și jumătate sunt cam micuți.

Adrian Mitrea: Ce înseamnă activitatea aceasta din punct de vedere financiar? Câți bani ar trebui să aibă un părinte?

Adi Răduță: Depinde. Dacă vorbim de competiții și el să intre într-un program competițional, la vârsta de 6-7 ani teoretic mai mult de 4-5.000 Euro într-un sezon nu-i trebuie, plus motocicleta. Pe măsură ce crește costurile cresc destul de mult, poți ajunge la 80-100.000 Euro lejer.

Adrian Mitrea: Cât costă o motocicletă pentru un copil începător în ale motocrosului?

Adi Răduță: Între 1.500-2.500 Euro, vorbesc de motocicletă nouă. Dacă o cumpără pe la cinci ani le este bună cel puțin doi ani. Dacă o închiriază de aici îi costă 500 Euro un curs de zece ședințe.

După zece ședinte îți cam dai seama dacă îi place copilului acest sport, că n-are rost să dai 2.000 de Euro pe o motocicletă, apoi și echipament, și să constați că nu-i place acest sport. Pe urmă te chinui să le vinzi.

Adrian Mitrea: Ai avut accidentări mai serioase la copii?

Adi Răduță: Nu. Sunt atent la chestia asta. Căzături își iau destul de des, dar accidentări nu.

Adrian Mitrea: Ce crezi că ne lipsește acum ca totul să funcționeze ca un sistem în ceea ce privește motocross-ul?

Adi Răduță: Cred în continuare că motocross-ul nu este perceput corect, lumea nu-l vede ca pe un sport.

De multe mi s-a spus că e ceva pentru nebuni și drogați. Ei nu știu câtă pregătire fac sportivii să poată concura la competiții.

Odată ce motocross-ul va fi mai cunoscut și înțeles corect probabil că oameni mari, cu firme mari, vor fi mai dispuși să sponsorizeze activitatea unui sportiv.