Acasa BMW Noul BMW Seria 7 porneste de la 90.706 euro cu TVA in Romania

Noul BMW Seria 7 porneste de la 90.706 euro cu TVA in Romania

de Adrian Mitrea

BMW Seria 7 (sursa - BMW)

A sasea generatie a limuzinei BMW Seria 7, varful de gama al marcii premium germane BMW, este disponibila in Romania de la 90.706 euro cu TVA (73.150 euro fara TVA), iar livrarile catre clienti vor demara in octombrie, a anuntat BMW Group Romania, reprezentatul local al marcii. Noul BMW Seria 7 concureaza cu modele precum Mercedes-Benz Clasa S, Audi A8 si Lexus LS.

Preturi BMW Seria 7 in Romania (sursa - BMW Group Romania)

descarca de AICI lista completa cu preturi si echipari pentru noul BMW Seria 7

Masina vine cu tehnologii de recunoastere a gesturilor soferului, sistem de parcare prin telecomanda (cheie) si o caroserie care imprumuta tehnologie de la modelele BMW i, avand o constructie hibrida, aluminiu cu CFRP (plastic ranforsat cu fibra de carbon, Carbon Fiber Reinforced Plastics). Astfel, este cu pana la 130 kg mai usoara fata de modelul care iese din productie, fiind si mai eficienta (BMW EfficientLightweight).

Sunt disponibile pachetele M Sport, Pure Excellence si BMW Individual Design Composition.

Variantelor de motorizare conventionale, diesel si pe benzina, li se alatura o versiune hibrida, mai evoluata decat la generatia a cincea a limuzinei. Astfel, BMW 740e are o putere maxima de 240 kW/326 CP si emisii de 49 g CO2/km, avand sistemul de propulsie inspirat din cel al hibridul sport BMW i8, dar totusi diferit.

O alta noutate ar fi ca amortizoarele sunt cu tije duble, standard, iar un sistem de directie care actioneaza si rotile din spate este in premiera oferit cu tractiunea integrala xDrive (pana acum putand fi montat, pe anumite modele, doar pe variantele cu roti motrice spate – n.r.).

Pe langa amortizoarele cu tije duble care vin in echiparea standard, tot asa este oferit si sistemul de faruri cu LED, care poate fi completat optional de tehnologia de iluminare cu laser (BMW Laserlight), pusa pentru prima data pe o masina de serie pe modelul BMW i8.

Sistemul audio de top este asigurat de Bowers & Wilkins, iar componenta multimedia este completata de ecran cu touchscreen si capabil sa recunoasca anumite gesturi ale soferului (ca mod de introducere a unor comenzi).

O dotare interesanta este cea care permite soferului sa parcheze masina utilizand cheia inteligenta cu afisaj (BMW Display Key), ca si cum ar comanda o masina cu telecomanda la scara reala.

  • BMW 750i xDrive (BMW 750Li xDrive) – motor pe benzina cu o capacitate cilindrica de 4.395 cmc, V8, si tehnologie BMW TwinPower Turbo si doua turbine cu geometrie variabila, injectie directa, VALVETRONIC si dublu-Vanos. Propulsorul are o putere maxima de 300 kW/450 CP intre 5.500 si 6.000 rpm si cuplu maxim de 650 Nm intre 1.800 si 4.500 rpm. Accelerarea pana la 100 km/h se face in 4,4 secunde (4,5 secunde pentru varianta cu ampatament marit), viteza maxima este 250 km/h, iar consumul mediu este de 8,1-8,4 l/100 km, in functie de dimensiunea anvelopelor si de ampatament. Emisiile de CO2/km se ridica la 189-194 g.
  • BMW 740i (BMW 740Li) – motor pe benzina cu o capacitate cilindrica de 2.998 cmc, cu sase cilindri in linie si tehnologie BMW TwinPower Turbo (o singura turbina, cu geometrie variabila), injectie directa, VALVETRONIC si dublu-Vanos. Propulsorul are o putere maxima de 240 kW/326 CP intre 5.500 si 6.000 rpm si cuplu maxim de 450 Nm intre 1.380 si 5.000 rpm. Accelerarea pana la 100 km/h se face in 5,5 secunde (5,6 secunde pentru versiunea cu ampatament marit), viteza maxima este 250 km/h, iar consumul mediu este de 6,6-7,0 l/100 km, in functie de dimensiunea anvelopelor si de ampatament. Emisiile de CO2/km se ridica la 154-164 g.
  • BMW 730d (BMW 730Ld) – motor diesel cu o capacitate cilindrica de 2.993 cmc, cu sase cilindri in linie si tehnologie BMW TwinPower Turbo (o singura turbina, cu geometrie variabila). Propulsorul are o putere maxima de 195 kW/265 CP la 4.000 rpm si cuplu maxim de 620 Nm intre 2.000 si 2.500 rpm. Accelerarea pana la 100 km/h se face in 6,1 secunde (6,2 secunde pentru versiunea cu ampatament marit), viteza maxima este 250 km/h, iar consumul mediu este de 4,5-5,0 l/100 km, in functie de dimensiunea anvelopelor si ampatament. Emisiile de CO2/km se ridica la 132-137 g.
  • BMW 730d xDrive (BMW 730Ld xDrive) – motor diesel cu o capacitate cilindrica de 2.993 cmc, cu sase cilindri in linie si tehnologie BMW TwinPower Turbo (o singura turbina, cu geometrie variabila). Propulsorul are o putere maxima de 195 kW/265 CP la 4.000 rpm si cuplu maxim de 620 Nm intre 2.000 si 2.500 rpm. Accelerarea pana la 100 km/h se face in 5,8 secunde (5,9 secunde pentru versiunea cu ampatament marit), viteza maxima este 250 km/h, iar consumul mediu este de 4,8-5,2 l/100 km, in functie de dimensiunea anvelopelor si ampatament. Emisiile de CO2/km se ridica la 127-137 g.
  • BMW 740e (BMW 740Le, BMW 740Le xDrive) – motor pe benzina cu patru cilindri, cu o capacitate cilindrica de 1.997 cmc, putere maxima 190 kW/258 CP intre 5.000 si 6.500 rpm, cuplu maxim 400 Nm intre 1.250 si 4.800 rpm. Motorul electric este sincron, cu o putere maxima de 70 kW/95 CP, iar cuplul maxim este 250 Nm. Puterea totala a ansamblului este 240 kW/326 CP, accelerarea pana la 100 km/h se face in 5,6 secunde (BMW 740Le in 5,7 secunde, BMW 740Le xDrive in 5,5 secunde), iar viteza maxima este de 240 km/h. Autonomia maxima in mod pur electric este pana la 40 km, iar viteza maxima de deplasare in mod electric este 120 km/h. Consumul mediu anuntat este 2,1-2,3 litri de benzina pentru 100 km parcursi. Emisiile de CO2/km se ridica la 49-53 g.

Toate variantele de motorizare sunt Euro 6 si beneficiaza de cutie de viteze automata cu opt trepte.

Noul BMW Seria 7 are 5.098 mm lungime (5.238 mm lungime pentru versiunea cu ampatament marit), 1.902 mm latime si 1.478 mm inaltime (1.485 mm inaltime pentru varianta cu ampatament marit) . Ampatamentul standard masoara 3.070 mm, iar cel extins 3.210 mm. Volumul portbagajului este identic pentru ambele, 515 litri, in timp ce masa variaza intre circa 1.700 kg si 1.900 kg, in functie de optiuni si ampatament.

BMW Seria 7 (sursa - BMW)BMW Seria 7 (sursa - BMW)BMW Seria 7 (sursa - BMW)

Lasa un comentariu